Directorul sportiv al Gloriei Bistrița, Ioan Horoba, a declarat luni dimineață la Sport.ro că datorită disciplinei și organizării în joc, formația sa poate pune reale probleme echipei Steaua pe care o va întâlni miercuri, în etapa a 28-a.
"Orice meci cu Steaua este extrem de dificil. De fiecare dată când am putut, n-am ținut cont de nimic și i-am bătut. Ne gândim doar la noi și în acest meci și chiar aș vrea să nu se speculeze nimic altceva. N-am primit niciun telefon de la nimeni, este o liniște mormântală. Oricum, Steaua va avea zile grele la Reghin. Suntem o echipă disciplinată, harnică, care-și vede numai de joc. Vom avea și o primă consistentă. Nu mă tem de arbitraj pentru că e greu astăzi să vii să furi pe față o echipă", a spus Horoba.
Horoba a recunoscut însă că din punct de vedere fotbalistic, Gloria nu se poate compara cu "roș-albaștri" mai ales din cauza diferențelor în investițiile pentru transferuri.
"Fotbalistic nu puteam fi peste Steaua. A investit câteva milioane de euro în achiziția de jucători iar noi am investit zero. În afara de Achim de la Bihor, noi nu am luat niciun jucător", a spus Horoba.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER